marți, 21 decembrie 2010

Viaţă de parlamentar român

20 Dec. 2010 - În parlamentul României sunt programate dezbateri privind o moţiune de cenzură şi legea bugetului pentru anul 2011.



Sursa: Hotnews

joi, 16 decembrie 2010

Cel mai mare proiect de cercetare ştiinţifică din istoria României

Săptamâna trecută, joi, 9 decembrie 2010, presa a scris (evident doar în trecere), că „Guvernul a aprobat o notă pentru construirea celui mai puternic laser din lume în România”. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, citat de Hotnews, a anunţat că "s-a aprobat o notă privind construirea la Magurele, în judeţul Ilfov, a facilităţii Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics pentru cercetări în domeniul laserelor şi a fizicii nucleare din cadrul infrastructurii europene de cercetare dedicată luminii extreme. Este cel mai mare proiect de cercetare stiinţifică realizat vreodată în România".

Articolul complet este pe situl Hotnews.

marți, 14 decembrie 2010

Traian Băsescu şi denumirea ţiganilor rromi

Presedintele Traian Basescu a denunţat initiaţiva legislativă de schimbare a denumirii de rom în ţigan şi a declarat, într-un interviu pentru Financial Times, că va refuza să promulge legea.

"Cred că este o greşeală, nu voi promulga niciodată o astfel de lege" a spus Traian Basescu, referindu-se la iniţiativa legislativă a lui Silviu Prigoană privind interzicerea folosirii termenului rrom în referirile la cetăţenii români de etnie ţigănească în instituţiile oficiale din România.

Dl. preşedinte a recomandat politicienilor şi alte lucruri: "Politicienii ar trebui să se concentreze mai bine pe crearea de oportunităţi de educaţie mai bune şi de modalităţi în care să fie arătată bogăţia patrimoniului cultural al minorităţii rome."


joi, 2 septembrie 2010

Tău, Oașa, Vidra, Mălaia - Lacurile de la vest și sud de munții Cindrel

Am vizitat în vara 2010 lacurile de acumulare Tău, Oașa, Vidra și Mălaia. Cred ca vocabularul este insuficient pentru a descrie frumusetea peisajului. Consider că este una dintre cele mai frumoase zone montane pe care le-am vizitat.
Între localitățile Jina și Șugag am mers pe drumul județean 106E, pe care se desfășurau la ora respectivă lucrări de extindere. Parcurs dinspre nord spre sud, acest drum coboară o diferență de nivel destul de mare, pe alocuri fiind atât de abrupt încât nu recomand parcurgerea pe timp de iarnă dinspre sud spre nord fără anvelope de iarnă și lanțuri.
DJ 106E, Intre Jina si Sugag, vara 2010
DJ 106E, Între Jina și Șugag, vara 2010Râul Sebeș, lângă Transalpina
În Șugag am intrat pe DN67C, care pe sectorul dintre Sebeș și Bengești Ciocadia este cunoscut și cu numele de Transalpina sau Drumul Regelui. Am trecut și pe lângă lacul de acumulare Tău-Bistra, aici aflându-se câteva puncte din care se poate observa un peisaj impresionant, dar care nu se compară cu peisajele de pe lângă lacul de acumulare Oașa.

Din Obârșia Lotrului am ieșit de pe Transalpina și am schimbat direcția către est pe drumul DN7A, spre lacul de acumulare Vidra și stațiunea Voineasa. Și acesta este un sector de drum pe care se desfășoară lucrări de reparație, porțiunile care încă nu au fost reparate necesitând atenție deosebită la condus. Și aici peisajele sunt de o frumusețe care îți taie respirația, prea greu de descris în cuvinte, chiar daca am văzut și multe locuri despădurite şi foarte mulţi brazi la pamânt. Este o zona în care domină liniștea și poți respira aer de conifere și răşină, ai senzația că ai ajuns în rai.

Lacul Oașa Peisaj între Lacul Oașa și Voineasa DN 7A Vidra - Voineasa
DN 7A Vidra - Voineasa DN 7A Vidra - Voineasa DN 7A Vidra - Voineasa
Peisaj lângă Voineasa


Poate vă interesează și:
Transalpina - 2011
Vulcanii Noroioși
Tinovul Mohos

luni, 2 august 2010

Odihna de dimineaţă

Am surprins aceasta scena intr-o dimineaţă, în drum spre locul de muncă. E interesant ce pot face unii atât de devreme!

joi, 29 iulie 2010

Cetatea de la Alba Iulia

Am vizitat principala zonă istorică a oraşului Alba Iulia: Cetatea Alba Carolina, o fortăreaţă în stil Vauban cu 7 bastioane, în formă de stea, cu un numar initial de 6 porti. Aceasta a fost inclusă într-un program de renovare în perioada recentă, la ora actuală fiind amenajată pentru a primi cum se cuvine turişti într-o proporţie suficient de mare. La partea nordică încă se mai fac lucrări, zona nefiind accesibilă publicului.

Catedrala Reîntregirii Neamului şi Încoronării
Principalele obiective turistice pe care le-am remarcat în interiorul fortificaţiei sunt: Catedrala Reîntregirii Neamului şi Încoronării (aflată în inima Cetăţii Alba Iulia), Catedrala Romano-Catolică (Sf.Mihail), Muzeul şi Sala Unirii, Celula lui Horea, Closca şi Crisan, situată în ansamblul arhitectural al porţii a 3-a a cetăţii, Obeliscul ridicat în memoria lui Horea Closca si Crisan, Poarta Castrului Roman, Statuia Voievodului Mihai Viteazul, un monument inchinat memoriei lui Avram Iancu, Biserica de lemn ctitorită de voievodul Mihai Viteazul. Unele dintre destinaţii sunt accesibile liber, pentru altele trebuie parcurs unul dintre 'trasee'. Ca trasee, se pot enumera: Traseul Estic, Traseul Sudic, Traseul Nordic, Traseul Celor Trei Fortificaţii. La traseul nordic se va mai lucra până în 2011, însă traseul sudic este deja accesibil.
Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina

Biserica memorialã "Mihai Viteazul" se aflã în vecinãtatea zidurilor cetăţii bastionare Alba Carolina, la aproximativ 500 m sud de Obeliscul închinat eroilor martiri Horea, Closca si Crisan.

Catedrala Încoronarii Reîntregirii şi Încoronării mi s-a părut deosebit de impresionantă, aparatul de fotografiat nu poate reda nici pe departe ceea ce vede ochiul liber. În interiorul Catedralei, de o parte şi de alta a intrării apar portretele suveranilor României Mari - regele Ferdinand I Întregitorul şi cu sotia sa Maria, incoronaţi în această catedrală. Mobilierul si stranele acestei catedrale sunt realizate din lemn de stejar cu motive decorative de inspiraţie brâncovenească. Tot acest ansamblu este dominat de un turn cu clopotniţă, înaltă de cateva zeci de metri şi finalizată în formă de cupolă sprijinită pe coloane.

In fata sălii Unirii se află un grup statuar cu personalităţile care şi-au adus contribuţia la realizarea Marii Uniri.

În interiorul Catedralei Romano-Catolice (cu arhitectură în stil romanic), aflată momentan în renovare, se află pe partea dreaptă sarcofagele lui:
- Iancu (Ioan) de Hunedoara (ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei, capitan general al Ungariei), pe piatra sa funerară fiind scris "S-a stins lumina lumii, vai s-a spart oglinda în care vedeam reflectându-se întotdeauna victoria"
- Ladislau Huniade (fiul cel mare a lui Iancu de Hunedoara) şi
- Johannes Miles (fratele lui Iancu de Hunedoara)
iar pe partea stangă: regina Isabella si fiul său Ioan Sigismund.

Aici se afla un set mai complet de fotografii făcute la cetatea Alba Carolina. Apasă butonul 'Play' din josul imaginii pentru redare slideshow.

marți, 27 iulie 2010

Flori de munte

Acestea sunt câteva fotografii realizate în vara lui 2010 în munții Cindrel (Paltiniș)

Albumul foto este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported. Imaginile pot fi folosite gratuit pentru utilizare ca wallpaper.

joi, 1 iulie 2010

Televiziunea digitală terestră - acţiunea demarează

ANCOM, autoritatea română de reglementare în comunicații, a publicat caietele de sarcini privind implementarea primelor două multiplex-uri digitale terestre. Cu această denumire se identifică un grup de programe audio/video transmise cu modulație digitală.
Am răsfoit caietul de sarcini pentru multiplexul 1, şi am aflat din ele câteva lucruri interesante:
  • ofertele se vor analiza după 01.09.2010, acesta fiind momentul în care vor putea fi deschise ofertele de către ANCOM. Ultima zi în care se pot face depunerile este 31.08.2010.
  • acoperirea națională trebuie să fie mai mare de 60% din teritoriul tării (50% din populație) până în 30 iunie 2011, 80% suprafață şi 70% populație până la 31.12.2011, urmând ca până în 17 iunie 2015 să existe acoperire pentru minim 95% din populație.
  • participanții (persoane juridice sau asociații) trebuie să aibă o cifră medie de afaceri pentru 2007, 2008 şi 2009 de peste 50 milioane de euro. Mai trebuie să dovedească capabilitatea d.p.d.v. financiar că pot construi o rețea DVB-T
  • participanții trebuie să aibă achitate taxele către stat
Dintre criteriile de evaluare mi-a atras atenția:
  • numărul de echipamente (de recepţie MPEG4) suplimentare subvenționate integral - 15 puncte
  • numărul de echipamente (de recepţie) subvenţionate, capabile de a recepţiona HD - 5 puncte
  • vechimea continuă în operarea reţelelor digitale pe suport radio - 5 puncte. Duratele mai mici de 5 ani nu se punctează
  • specializarea în domeniul operării reţelelor publice DVB-T - 5 puncte. Duratele mai mici de 2 ani nu se punctează
Transmisia digitală va avea următoarele caracteristici:
  • standard de transmisie: DVB-T, conform cu standardul EN 300744
  • standard de compresie: MPEG4
  • modulaţie: 16QAM sau 64QAM
  • rata de codare: 2/3 sau 3/4
  • numărul de purtătoare: 8k
 În caietul de sarcini se prevede necesitatea transmiterii programelor naţionale TVR1, respectiv TVR2, însă nu am aflat nimic referitor la TVR HD şi/sau alte programe HD în afara punctajului oferit pentru ofertarea/subvenţionarea set-top-box-urilor capabile de a recepţiona HD.

eMag returneaza 5% din valoarea facturii!

De pe 1 iulie s-a modificat valoarea taxei pe valoare adăugată, crescând cu 5%. Avem însă şi veşti bune, eMag a iniţiat o campanie promoţionala prin care clienţii pot beneficia de 5% din valoarea achitată pentru cumpărăturile făcute în luna iulie.

Cum iei 5% înapoi de la eMag?
După achiziţionarea unui produs, se completează un formular online, în baza căruia se obţine un voucher. Valoarea inclusă în voucher poate fi folosită doar în felul următor:
  • noua comandă trebuie să fie facută online
  • valoarea noii comenzi trebuie să fie de minim 300 RON

Citez din textul original:
Incepand cu 1 iulie, pentru toate facturile emise si platite aveti la dispozitie o procedura simpla prin care puteti sa va recuperati 5% din pretul produselor achizitionate. Completati Formularul de solicitare 5% diferenta TVA cu datele facturii pe care tocmai ati platit-o si veti primi pe loc un voucher de cumparaturi egal cu 5% din valoarea achizitiilor facute. Voucherele sunt transmisibile si pot fi folosite oricand in urmatoarele 6 luni de la emitere, se pot cumula, singura conditie este sa fie folosite intr-o comanda viitoare de cel putin 300 Ron.

Unde se găseşte formularul pentru reducerea de 5% la eMag?
Formularul se află aici, pe situl eMag iar detaliile complete despre promoţie sunt aici.

joi, 24 iunie 2010

Calcul rată dobândă BCR leasing: Țeapă sau nu?

În urmă cu ceva vreme a scăzut rata indicelui Euribor, mai precis indicele de dobândă folosit de Banca Centrală Europeană. Acest indice este un element important folosit în calcularea ratei de dobândă folosite de societățile care împrumută bani sau de către firmele de leasing, în mod special în cazul creditelor/leasingului pentru care se folosește moneda Euro și care au dobândă variabilă.
Știind dintr-o experiență anterioară, de la Banca Transilvania, că în cazul scăderii indicelui Euribor trebuie să scadă rata de dobândă, m-am prezentat la agenția locală a societății unde am activ un contract de leasing, BCR Leasing, pentru a le aduce aminte să modifice rata actuală a dobânzii.
La data semnării contractului, indicele Euribor 1M era de 3,858, iar în prezent este sub 1%, ceea ce înseamnă o scădere cu aprox. 3% a ratei de dobândă, cel puțin după formula pe care o știam până am mers la biroul lor pentru a-i notifica. Mă așteptam ca ratele să fie calculate cu o dobîndă anuală de maxim 4.5%.
Nu mică mi-a fost surpriza să aflu că, în contractul pe care îl semnasem, conceptul de 'dobândă variabilă' a dobândit un nou sens, și anume că variația nu poate fi decât în sus, conform unor prevederi de la articolul 9.
Acum.. că situația asta necesită sau nu o corecție din partea ANPC, nu știu. Am semnat contractul, a fost plăcerea mea, pentru ca înainte de a-l semna am luat cunoștință de toate prevederile lui. Chiar dacă unele dintre ele (cele care priveau interesul direct al societății de leasing) erau scrise cu litere de măcar 2 ori mai mari și îngroșate, iar cele care loveau sălbatic în sensul expresiei variabil erau prevederi 'obișnuite'.

joi, 3 iunie 2010

RCS DigiTV Cablu: "Avem TV HD gratis pentru toti, dar dăm numai cu receiverul nostru!"

În cele din urmă, oferta de televiziune digitală de înaltă definiţie de la RCS-RDS a.k.a. DigiTV Cablu a devenit concretă, fiind publicată pe sit. În momentul lansării, lista programelor HD incluse în grilă cuprindea doar:
  • Digi Sport HD
  • TVR1 HD (o fi greşeală de tipar? TVR1 HD în loc de TVR HD?)
  • National Geographic HD
  • National Geographic Wild HD
  • ProTV HD
  • Sport Ro HD
Programele evidentiate nu sunt listate pe sit, însă apar listate de receiverele digitale.
    Nu e nimic rău în oficializarea ofertei HD, însă observ că, din motive pe care deocamdată nu le înţeleg, această ofertă gratuită pentru toţi abonaţii DigiTV nu poate fi accesibilă oricui are deja mijloacele tehnice necesare pentru a recepţiona HD.
    Am să explic de unde provine nelămurirea mea. După cum am precizat pe blog, anumite televizoare pot recepționa transmisia pe standard DVB-C fără ajutorul altor echipamente. Se mai adaugă faptul că programele HD sunt accesibile tuturor abonaților (conform declarațiilor de pe site-ul RCS), însă persoanele care decid în companie stabilesc să se codifice transmisia. Adică... eu, abonatul Ion Popescu, nu pot recepționa digital direct cu TV-ul meu capabil de recepție DVB-C HD, mai bine mai cumpăr/închiriez un receiver de la ei, pe modesta suma de 350 RON sau 10 RON/lună, mai pun un cablu în priză, mai pun un cablu de la receiver până la televizor, mai ţin o telecomandă prin cameră, şi tot așa, deși digitalul e la preț identic cu analogicul şi TV HD e gratis pentru abonații pe digital, incluzându-i pe cei care au receivere HD acasă...
    De ce? N-am reuşit să găsesc o explicație logică până acum. Însă e clar că e o forțare a abonaților în a folosi receiverele lor, în contextul în care oferta e 'HD Gratuit, pentru toate abonamentele!'. Doar de dorul de a vinde 'noile decodoare HD'? Deocamdată e la fel de gratis ca o ofertă de apă de izvor de munte, care se livrează doar în recipientele cumpărate de la fabrica X, cu care are vânzătorul apei contract.

    Editare ulterioara, 14.iul.2010

    În urma comentariilor apărute la postarea iniţială, am încercat sa analizez mai profund motivaţia care stă la baza restricţionării de către cablişti la anumite decodoare. Totul are la baza următoarele fundamente:

    Interesele cablistului (RCS, UPC, Virgin Media, etc)
    • protejarea transmisiilor, astfel încât programele transmise să poată fi recepţionate doar de către utilizatorii cărora li se adresează, cu care s-a semnat contract de difuzare, în conformitate cu agrementele făcute cu difuzorii de programe şi cu legislaţia în vigoare. Acesta este scopul final al codificării programelor.
    • aducerea de 'valoare adăugata' serviciilor, prin modificarea receptoarelor, astfel încât să ofere funcţii extinse, în afara funcţiilor elementare de recepţie. Aici s-ar putea enumera servicii premium, tip 'video-on-demand'. Fiind vorba de servicii premium, care nu pot funcţiona fără aceste funcţii speciale, e evident că aceste servicii nu pot fi accesate fără respectiva valoare adăugată. Problema e că aceste funcţii speciale nu sunt implementate decât într-un număr foarte mic de receivere, iar utilizatorul nu prea are de unde alege, fiind nevoit să opteze dintr-o gamă foarte restrânsă de opţiuni, mai exact unul, maxim două modele (mă refer la cele capabile de a recepţiona HD).
    Prin implementarea 'valorii adăugate' în multiple receptoare/PVR-uri, în locul colaborării cu doar unu-doi producători, ar creşte costurile legate de dezvoltare/mentenanţă a softului din aceste receptoare. Operatorul, fiind agent economic, are tot interesul de a reduce costurile 'inutile' legate de lucrul pe mai multe fronturi cu aceeaşi tematica, ma refer aici la implementarea particularităţilor legate de serviciile speciale în echipamentele mai multor producători decât unul singur sau maxim doi.

    Interesele dezvoltatorului tehnologiei de codificare (Nagravision, Viaccess, etc)
    • ne-divulgarea metodelor folosite pentru codificarea transmisiei, prevenind astfel spargerea rapidă a schemelor de codificare folosite. Din acest motiv, se evită folosirea de CAM-uri.
    Prin folosirea modulelor CAM s-ar putea facilita accesul mai usor al hackerilor la sistemele de codare, implicând cicluri mai scurte de spargere cod/dezvoltare de versiuni noi, care în final implică alte costuri legate de mentenanţă, înlocuire de cartele, etc. Aceste costuri probabil că tot în sarcina operatorului ar trebui să ajungă, iar în final în costul abonamentului.

    Interesele utilizatorului
    • Să recepţioneze în condiţii optime programele difuzate. 
    • Să nu plăteasca mai mult decât e cazul.
    Condiţiile optime variază de la un caz la altul, dar pentru unii asta înseamnă: recepţie de programe în format HD, comoditatea folosirii unei singure telecomenzi pentru TV si receiver, folosind receiverului digital HD integrat în TV, sau să folosească PVR-ul pe care l-a achiziţionat de la magazinul de electronice, din diverse motive (sa zicem ca ar avea anumite funcţii avansate).
    Implicând, în esenţă, un cost adiţional, folosirea unui receiver separat în locul celui integrat în TV, care oferă capabilităţile esenţiale de recepţie şi interoperabilitate (conform standardelor, vezi DIRECTIVA 2002/22/CE), sau pe lânga un ipotetic PVR achiziţionat din altă parte, utilizatorul încearcă să evite achiziţionarea/inchirierea inutilă a receiverului oferit de cablist. Eu unul n-aş da banii pe un echipament de recepţie atât timp cât am deja altul care face acelaşi lucru cel puţin la fel de bine. Singura lipsă a receptorului din TV este modulul de decriptare, care s-ar putea ataşa prin 'Common Interface'.

    Cum (nu) se rezolvă problema? Oarecum simplu. Cablistul aduce unele modificări aparatelor de transmisie-recepţie, prin folosirea de firmware personalizat, astfel încât fluxurile transmise nu mai respectă integral standardele originale de transmisie. Nerespectând integral standardele de transmisie (DVB), abonatul nu mai are suficient temei pentru a invoca posibilitatea de a folosi un echipament alternativ. Totodată, se ignoră recomăndarile europene prevazute în Directiva 2002/22/CE şi se crează monopol pe piaţa de echipamente de recepţie TV digital. Libertatea de alegere a utilizatorului final este limitată doar la ceea ce ofertează (şi în unele cazuri ipotetice, recomandă, vezi situaţia Virgin Media din UK). În România, acest tip de situaţii este gestionat de Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, ANCOM, posibil şi de Consiliul Concurenţei dar şi de ANPC. Până acum, e bine, trăim în România. Alte ţări, cum ar fi Finlanda şi Suedia, au reuşit să adere la standardul DVB-C, pare-se că fără probleme.

    Ce material trebuie văzut pe această tema
    HG 88/2003, Directiva 2002/22/CE, alte normative de la ANCOM/CE.
    Pâna în prezent, n-am gasit două lucruri în aceste două documente:
    - o dispoziţie anti-monopol în HG 88/2003
    - o impunere pentru operatorii de cablu de a folosi standarde naţionale/europene pntru interfaţa cu echipamentul clientului, şi mă refer în mod explicit la interfaţa de radio frecvenţă, nu la interfaţa A/V.
    Însă producătorilor de echipamente li se impune să pună în piaţă doar echipamente care sunt conforme cu anumite standarde (ex: DVB Common Interface), vezi directiva 2002/22/CE.

    miercuri, 19 mai 2010

    Dura Lex, de Leeview

    Răsfoiam pe net, și am dat peste un articol referitor la sustenabilitatea plății pensiilor, respectiv reducerea salariilor bugetarilor. Unul dintre comentarii mi-a plăcut atât de mult încât nu m-am putut abține să-l citez:


    Daca consideram aritmetica o lege ea poate fi schimbata de catre parlament (cu majoritate simpla aritmetica elementara si doar cu majoritate calificata algebra).

    Daca cumva aritmetica nu iese bine, curtea constitutionala poate invalida pe alocuti anumite operatii. Spre exemplu divizibilitatea numerelor a fost declarata neconstitutionala pe motiv ca aritmetica romaneasca este unitara si indivizibila (PS. udmr s-a opus dar fara rezultat).

    Oricand parlamentul poate vota o lega prin care sa-si mareasca numerele prime. Ele (primele) se vor acorda si judecatorilor la categoria operatii speciale.

    Operatiuniile aritmetice sunt bun al intregului popor, dar unii le au pe unele si altii pe altele. Smecherii de la putere "plusul" si "inmultirea".

    Bugetarii saracii s-au jucat putin cu plusul si acum sau trezit ca pot folosii doar minusul. Ca-asa-i la noi.

    Din pacate presedintele nostru a recunoscut ca nu a fost prea bun la aritmetica in scoala. Asa ca nu aproba decat aritmetici simple, sa le inteleaga si el : cota unica ( o formula ne ajunge, ce naiba), taieri egale la toti, preferabil cu cifre "rotunde" (15,25 etc) ca la virgule se incurca.

    Oricum, sa zicem mersi ca exista separarea puterilor in stat, ca daca spre exemplu legifera presedintele, scotea toate operatiile matematice si ne lasa doar cu adunarea si scaderea sa inteleaga si fiica lui. Nu, nu-i mica. Doar prostuta...

    luni, 10 mai 2010

    RCS şi țeapa pe cablu digital

    Super ofertă la RCS-RDS: DigiTV cablu este disponibil atât abonaților existenți, cât și noilor abonați, la același preț cu televiziunea analogică. Veniți cu buletinul și abonați-vă la digital, că e la fel de ieftin!
    Cu o mică precizare obținută de la serviciul suport și absentă de pe situl web: decodorul nu se furnizează gratis decât pentru servicii diferite de abonamentul de bază abonaților existenți din anumite regiuni, incluzând Galați și probabil încă 99.99% din regiunile unde RCS oferă servicii digitale pe cablu. Așadar... în Galați, dacă ești abonat nou, ai toate șansele să primesti decodorul gratis, iar ca abonat existent trebuie să mai cauți prin buzunar să scoți câțiva lei pe lună pentru o chirie discriminatorie. Sau să scoți vo' 150 de lei și să-l cumperi. Să zicem că asta e 'promoția', dar tot nu pot să nu o numesc discriminatorie.
    Noroc că se poate prinde digital dacă televizorul are anumite capabilități, detalii într-un post mai vechi.
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...