vineri, 12 august 2011

Transalpina, cea mai înaltă șosea din România

Transalpina (numită și Transparâng sau Poteca Dracului) este o şosea care traversează Munții Parâng de la nord la sud, printre valea Oltului și valea Jiului, paralel cu acestea, făcând legătura între Sebeș, Şugag și Novaci, fiind șoseaua cea mai înaltă din România, altitudinea maximă la care ajunge fiind 2145 m, în Pasul Urdele.

Transalpina e un drum cu destinație exclusiv turistică și poate unul din cele mai frumoase din Europa în ceea ce privește peisajele ce se pot admira. Spre deosebire de majoritatea celorlalte șosele de munte, construite de obicei în porțiuni de vale sau pe versanți în poziții de înălțime medie și joasă, Transalpina a fost construit astfel încât să poată oferi panorame foarte largi, având foarte multe porțiuni amplasate în apropiere de vârfuri montane. Exemplific cu intrarea în Rânca, unde șoseaua trece exact peste cel mai înalt punct de la nord-vest de vârful Corneșul Mic (situat la sud de Rânca), deși există un drum mai vechi la o altitudine ceva mai joasă.
După trecerea către Nord prin pasul Muntinul, panoramele largi se schimbă cu peisaje care abundă în conifere, drumul urmând cursul râurilor Lotru și Sebeș. De-a lungul acestui parcurs pe lângă Lotru apar și câteva lacuri de acumulare: Lacul Oașa la nord de Obârșia Lotrului și Bistra-Tău la sud de Șugag.

Transalpina - Peisaj în Rânca, după ploaie

Transalpina - Vârful Păpușa, văzut dinspre Sud
Vedere de pe Transalpina, de la vest de vf. Păpușa
Transalpina - Urcare spre pasul Urdele
Transalpina - Vedere de la vest de vf. Păpușa, către pasul Urdele
Transalpina - Pasul Urdele - Vedere către Vest, Vf. Mohorul
Transalpina - La izvorul pârâului Urdele - Vedere către M. Muntinul
Transalpina - Urcarea pe Muntinul
Transalpina - La nord de Muntinul, coborâre către Lotru
Transalpina - o construcție veche și în prezent ruină, în zona Cășăriei

Transalpina - Podul peste râul Lotru
Transalpina - Râul Lotru

Transalpina - Peisaj la nord de Obârșia Lotrului, în drum spre Lacul Oașa
Transalpina - O mică parte din lacul Oaşa

Transalpina - Stațiunea Rânca văzută de la sud de vf. Păpușa

Transalpina - Partea sudică. În vale se află localitatea Novaci



În afară de faptul că șoseaua a fost construită pentru a oferi priveliști foarte largi, o altă particularitate a Transalpinei constă în rampa abruptă pe care o are în anumite porțiuni. Din acest motiv, în anotimpurile calde urcarea pe acesta este dificilă, iarna probabil că urcarea fără lanțuri montate pe roți este aproape imposibilă. Există cel puțin trei porțiuni ale drumului în care se găsesc înclinări foarte mari: la urcarea dinspre Novaci către Rânca, la coborârea dinspre pasul Urdele către izvorul pârâului Urdele (la nord de pasul Urdele) și la urcarea dinspre izvorul pârâului Urdele către pasul Muntinul. Există și în partea nordică porțiuni cu înclinare mare, la sud de Șugag.
Porţiunile de la înălţime mare (Pasul Urdele, Muntinu) sunt frecvent acoperite de nori, motiv pentru care vizibilitatea scade considerabil.

La mijlocul lunii iulie 2011 drumul era asfaltat aproape în totalitate: erau doar 3 km de drum neasfaltat la coada lacului Oașa (venind dinspre Obârșia Lotrului și aproximativ 1 km la sud de intersecția cu drumul Petroșani-Obârșia Lotrului DN7A. Tot în vara lui 2011 se mai lucra la amenajarea unor scurgeri de apă și la montarea de parapeți.

Imaginile au fost făcute cu camera foto Panasonic LX5, un mic review despre această cameră se poate citi aici.

Alte informaţie utile
  • În 2011 nu am gasit nici o benzinărie în Rînca. Cea mai apropiată se află la Novaci.
  • Drumurile judeţete din Gorj erau în condiţie impecabilă în iulie 2011. Însă cele din Vâlcea, sau drumul european E79 / DN66 erau în condiţie mult mai proastă.
  • Pe porţiunea nordică a traseului (la nord de Obârşia Lotrului) au loc mai multe lucrări, motiv pentru care drumul poate să nu fie practicabil. În acest sector de drum au fost făcute traversări ale şoselei la distanţe de câteva zeci-sute de metri una de alta, pentru a se monta tubulatură pentru scurgerea apelor pluviale. La suprafaţă, stratul de asfalt nu fusese reparat când am trecut pe acolo (iulie 2011) şi din această cauză a fost nevoie să frânez-accelerez mai ceva ca în oraş. Tot în porţiunea nordică se mai lucra la un pod peste Sebeş. Când am dat şi de cariera de piatră de lângă lacul Oaşa, am făcut cale întoarsă spre sud, deşi voiam să văd lacul şi barajul Oaşa.
  • Transalpina este oficial închis de la Rânca spre nord, pentru că este drum în lucru. Această situaţie este semnalizată rutier încă de prin Novaci, dacă nu mă înşeală memoria. Să nu mire pe nimeni că sunt porţiuni unde se lucrează, că lipsesc indicatoare rutiere, că nu sunt marcaje pe şosea, că sunt porţiuni unde există o singură bandă utilizabilă, că pe anumite porţiuni nu există asfalt sau orice altă surpriză. Când intraţi pe Transalpina, asiguraţi-vă că aveţi combustibil pentru cel puţin 300 Km!
  • Drumul de la Obârşia Lotrului spre lacul Vidra era refăcut recent, dar a beneficiat de acelaşi tratament de montare a traversărilor de tubulaturi, aşa că necesită frânare-accelerare la intervale care pot fi de cateva zeci/sute de metri. Ruta Novaci / Rânca / Obârşia Lotrului (pe DN67C) urmată de Voineasa / Brezoi (pe DN7A), cu ieşire în DN7, pe valea Oltului, este o posibilă opţiune pentru cei care doar tranzitează zona.
  • Cum e vremea la Rânca ? De obicei e un pic mai racoroasa decat la Novaci. 

Alte repere turistice în apropiere de Rânca
  • Oraşul Tg. Jiu, în care se pot vedea Coloana Infinită, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului
  • Cheile Galbenului şi Peştera Muierilor, situate la est de Rânca, la nord de Baia de Fier. Distanţa de la Rânca până la Peştera Muierilor este de 28,4 Km, parcurs pe DN67C şi pe DJ655. Desi are rang de drum judeţean, DJ655 este în condiţie excelentă. Accesul în peşteră se face la ore fixe.
  • Mânăstirea Polovragi, peştera Polovragi şi cheile Olteţului, care sunt situate la Est de Peştera Muierilor. Accesul se poate face tot pe DJ655, distanţa de la Peştera Muierilor până la Peştera Polovragi este de 10,5 Km. Accesul în peşteră se face la ore fixe.
  • Defileul Jiului şi Mânăstirea Lainici

Poate va interesează și:
Tău, Oaşa, Malâia - Lacurile de la vest de Munţii Cindrel

20 de comentarii:

  1. Bravo domnule! Superbe poze ... si-mi inchipui ca nici macar aceste poze nu pot da cu adevarat credit adevaratului peisaj!

    La mai mare. O voi vizita si eu cat de curand.

    RăspundețiȘtergere
  2. super pozele pe vreme insorita! as vrea sa reusesc sa ajung si eu pana la finalul lunii august inca o data pe Transalpina si sa fac tot traseul de data aceasta. Poate revin si eu cu poze asa frumoase :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos, ar merita mai multa mediatizare. Pejsaje superbe!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa ai nervii destul de tari sa poti merge pe Transalpina fără parapeți!
    Peisajul e minunat, porțiunea dintre Obârșia Lotrului și Rânca e o destinație turistică ce nu trebuie ratata!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumoase pozele de pe Transalpina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Am fost pe Transalpina acum cateva zile adica pe 15 august. Mi-a placut foarte mult peisajul insa soseaua mi s-a parut ingusta in unele locuri unde erau deja cate 8-9 masini parcate pe dreapta si trebuie sa le depasesti. As fi vrut sa ma pot delecta in liniste de frumusetea peisajului dar nu puteai opri unde vroiai fiindca deja era plin de masini.
    In apropierea Varfului Papusa era lumea venita cu mese, scaunele si faceau gratare iar pe aproape de Obarsia Lotrului era plin de corturi. O sa revin sila anul pe acest drum si poate va fi mai lejer, adica mai putine masini. Sfatul meu este sa nu ratati Transalpina deoarece peisajul este superb.

    RăspundețiȘtergere
  7. @anonim: Cred ca cel mai bine e sa vizitezi Transalpina in alte zile decat cele de weekend.
    N-au aparut cumva si rulote cu porumb si vin fiert? Pe Transfagarasan stiu ca erau destule :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am vazut inca dar probabil ca anul viitor vom gasi si din astea d-ale gurii prin zona Transalpinei.

    RăspundețiȘtergere
  9. eu as propune sai trimiti linkul asta si lui madam Udrea, din biroul ei de ministereasa nu are cum sa vada cat de frumoase sunt meleagurile tarisoarei noastre.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Pusly: Sa stii ca a fost pe acolo, vezi articolul asta in Gandul despre asta. Cica are si pe Facebook cateva poze de pe Trasalpina :)

    RăspundețiȘtergere
  11. am să pun link spre tine la postarea mea pentru că pozele sunt atât de frumoase încât nu are rost să mai caut eu - voiam să mai scriu câte ceva despre Transalpina, când mai aveam timp, dar e prea complet la tine ca să mai încerc eu să adaug ceva.
    spor-t în toate şi mulţumesc încă o dată pentru vizita pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere
  12. @eumiealmeu: Mersi pentru aprecieri şi vizită!

    RăspundețiȘtergere
  13. Felicitari pentru articol! Mai rar sa gasesc unul asa complet in informatie si vizual.

    RăspundețiȘtergere
  14. Anizaima: multumesc pentru aprecieri!
    Ai bloguri interesante!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce faza tare la Digi24: zic ei ca Transalpina a fost 'construita' fara acord de mediu. Cred ca de fapt se refera la lucrarea de modernizare acest reportaj.

    RăspundețiȘtergere
  16. o s a ma-i treaca timp pana o s a ajunga traseu rutier turistic .Acum e aventura s a mergi pe transalpina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca acum e aventura... atunci cum era in urma cu cativa ani, cand inca nu era asfaltata ? Chiar si cu asfalt si parapeti, trebuie sa ai nervii destul de tari sa treci pe acolo. Era o vreme cand era doar un drum pe coasta muntelui, drum pe pietris si fara parapeti, raiul aventurierilor.

      Ștergere
  17. dupa ce faci transalpina,.... transfagarasanu ti se pare plimbare de searta ma i ales daca il faci tot atunci !!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Frumoase poze. Am fost si eu anul asta la inceput de septembrie si se vede ca a fost seceta, e o mare diferenta de culoare fata de ce am vazut eu...

    RăspundețiȘtergere
  19. Am fost si eu pe Transalpina in vara acestui an..e super!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...