Se afișează postările cu eticheta Cetate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cetate. Afișați toate postările

joi, 29 iulie 2010

Cetatea de la Alba Iulia

Am vizitat principala zonă istorică a oraşului Alba Iulia: Cetatea Alba Carolina, o fortăreaţă în stil Vauban cu 7 bastioane, în formă de stea, cu un numar initial de 6 porti. Aceasta a fost inclusă într-un program de renovare în perioada recentă, la ora actuală fiind amenajată pentru a primi cum se cuvine turişti într-o proporţie suficient de mare. La partea nordică încă se mai fac lucrări, zona nefiind accesibilă publicului.

Catedrala Reîntregirii Neamului şi Încoronării
Principalele obiective turistice pe care le-am remarcat în interiorul fortificaţiei sunt: Catedrala Reîntregirii Neamului şi Încoronării (aflată în inima Cetăţii Alba Iulia), Catedrala Romano-Catolică (Sf.Mihail), Muzeul şi Sala Unirii, Celula lui Horea, Closca şi Crisan, situată în ansamblul arhitectural al porţii a 3-a a cetăţii, Obeliscul ridicat în memoria lui Horea Closca si Crisan, Poarta Castrului Roman, Statuia Voievodului Mihai Viteazul, un monument inchinat memoriei lui Avram Iancu, Biserica de lemn ctitorită de voievodul Mihai Viteazul. Unele dintre destinaţii sunt accesibile liber, pentru altele trebuie parcurs unul dintre 'trasee'. Ca trasee, se pot enumera: Traseul Estic, Traseul Sudic, Traseul Nordic, Traseul Celor Trei Fortificaţii. La traseul nordic se va mai lucra până în 2011, însă traseul sudic este deja accesibil.
Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina

Biserica memorialã "Mihai Viteazul" se aflã în vecinãtatea zidurilor cetăţii bastionare Alba Carolina, la aproximativ 500 m sud de Obeliscul închinat eroilor martiri Horea, Closca si Crisan.

Catedrala Încoronarii Reîntregirii şi Încoronării mi s-a părut deosebit de impresionantă, aparatul de fotografiat nu poate reda nici pe departe ceea ce vede ochiul liber. În interiorul Catedralei, de o parte şi de alta a intrării apar portretele suveranilor României Mari - regele Ferdinand I Întregitorul şi cu sotia sa Maria, incoronaţi în această catedrală. Mobilierul si stranele acestei catedrale sunt realizate din lemn de stejar cu motive decorative de inspiraţie brâncovenească. Tot acest ansamblu este dominat de un turn cu clopotniţă, înaltă de cateva zeci de metri şi finalizată în formă de cupolă sprijinită pe coloane.

In fata sălii Unirii se află un grup statuar cu personalităţile care şi-au adus contribuţia la realizarea Marii Uniri.

În interiorul Catedralei Romano-Catolice (cu arhitectură în stil romanic), aflată momentan în renovare, se află pe partea dreaptă sarcofagele lui:
- Iancu (Ioan) de Hunedoara (ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei, capitan general al Ungariei), pe piatra sa funerară fiind scris "S-a stins lumina lumii, vai s-a spart oglinda în care vedeam reflectându-se întotdeauna victoria"
- Ladislau Huniade (fiul cel mare a lui Iancu de Hunedoara) şi
- Johannes Miles (fratele lui Iancu de Hunedoara)
iar pe partea stangă: regina Isabella si fiul său Ioan Sigismund.

Aici se afla un set mai complet de fotografii făcute la cetatea Alba Carolina. Apasă butonul 'Play' din josul imaginii pentru redare slideshow.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Etichete

RCS DVB-C Munte TV Digital TV HD Cablu Peisaj RDS CATV Circ de Romania Digital Programe HD RCS RDS DigiTV Nostime Receptie HD RCS Transalpina Cheile Bicazului Destinații de vacanță Digi HD ANPC BCR Leasing Bani pe net Chei Contract Demagogie Dobândă Faleza Dunării Fotografii Ghid Iarna LG Electronics La noi se poate Lac Politica Promoţii Protecția consumatorului Reduceri UPC curierat rapid Țeapă ATM Alba Iulia Anina Anvelope de iarna Astral Autovehicule Black Friday Bozovici Bran Bugetari Bănci Carduri Cascada Bigăr Cascada Putna Cascadă Castel Catedrală Ceahlău Cetate Cheile Turzii Cindrel Clipuri Codul rutier Comisioane Corupţie Csipike Cumpărături online Curcubeu DHL DIGInet DN12C DN2D DN67C DNA DVD DVX482H Digi TV Durău E-TC Eclipsa Euribor Express Fan Courier Flori Funcţionari publici Galaţi Harghita Bai Incendiu Inscriere clasa I Inundaţie Kosuth Lacu Roșu Lacul Sfânta Ana Leasing Lepsa Leșin Luna Magazine online Manipulare Miklos Modul CI Muntinu Muzică Mânăstiri OUG 50/2010 Oașa Ojdula Pietrele Doamnei Plăți online Politicieni Polovragi Ponta Poșta Publicitate online Păltiniș Rarău Review Reziliere Roșia Montană Rânca SEO Sanius Schi Smartcard Sovata Statiuni Suport TV Digital fără decodor TVA Taxi Televiziune digitală Transrarău USL Urdele Videoclip Wallpaper Zapada cu placere drosera rotundifolia eMAG inscriere grupa pregatitoare lacul sf. ana loteria bonurilor fiscale metodologie cuprindere copii in clasa I ministerul educatiei mohos padure de pinus silvestris pâclele mari pâclele mici rozmarinul de turba shopping online tinov vulcani noroiosi