joi, 2 august 2012

Cheile Bicazului, la pas

Prin Cheile Bicazului am trecut de mai multe ori, de fiecare dată mă îndreptam spre (sau dinspre) destinații de vacanță. Despre istoria acestora au vorbit alții suficient de bine, astfel încât nu voi mai repeta aici aceeași poveste.
De cele mai multe ori când ajungeam la Cheile Bicazului și Lacu Roșu parcurgeam traseul dinspre aval spre amonte, pentru că de cele mai multe ori soseam aici dinspre Piatra Neamț. Evident, urcarea unei diferențe de nivel de 250 metri nu este tocmai ușoară, așa că urcam prin chei cu mașina.
Însă în această vară situația a fost diferită: am sosit la Lacu Roșu dinspre Gheorgheni și am putut încredința mașina unui alt șofer, motiv pentru care am parcurs la pas Cheile Bicazului, dinspre amonte spre aval. Cu această ocazie am putut observa din altă perspectivă peisajele și am avut timp pe îndelete pentru a le 'absorbi'.

Primul lucru pe care il caut când ajung la Lacu Roșu este chioșcul de colaci secuiești unde mereu am găsit cei mai pufoși colaci


Apoi, cu colacul în mână, mă îndrept către lac


Aici regăsesc simpaticele rățuștele


Tot aici se află un bazar, o parcare, plus că deja se văd stâncile caracteristice cheilor





După ceva vreme îmi încep coborârea pe marginea șoselei





În afară de crestele munților am ocazia de a vedea și curgerea râului


Și ajung la al doilea bazar de pe traseu. De aici se vede crucea de pe Piatra Altarului, care este vizibilă de la foarte mare distanță și din foarte multe poziții



Imi continui drumul, trec prin tunel și ajung și la porțiunea cu coborârea cea mai abruptă. De aici am o perspectiva impresionantă asupra șoselei

 


După coborâre urmează una dintre cele mai înguste porțiuni pe unde a trecut Bicazul

 


Aici găsesc un al treilea bazar, iar în aval de acesta sunt destul de ușor vizibile câteva cascade




Și în final ajung în partea inferioară, probabil cea mai vizitată la pas



Despre starea drumului DN12C, şoseaua care trece pe la Cheile Bicazului și Lacu Roșu, ar fi de spus câteva lucruri. Pe acesta se desfășoară unele lucrări, porțiunea dintre Lacu Roșu și Gheorgheni fiind afectată destul de serios de unele surpări, zone în care traficul se poate face doar pe un singur sens.
Sper ca lucrările de reparație să includă și o asfaltare integrală, nu doar refacerea lățimii drumului din zonele prăbușite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...