miercuri, 27 mai 2015

Din realizările lui Șerban Nicolae

Domnul Șerban Nicolae este senator PSD din 2012, ales în Mehedinți. În cazul în care vă întrebați cum a contribuit el în Parlamentul României, aveți aici toate detaliile.
Merită menționat efortul domniei sale pentru a ierta din greșelile funcționarilor publici găsiți ca incompatibili sau în conflict de interese, care până în 2015 erau sancționate și prin interzicerea de a ocupa o funcție publică (de orice fel). Ei bine, printr-o inițiativă a d-lui Șerban depusă la Senat și aprobată tacit în mai 2015, este posibil ca interdicția menționată anterior să fie sever restrânsă la "a nu mai ocupa aceeași funcție publică", însă este permisă ocuparea altei funcții.

Mulțumim frumos, așteptăm și alte inițiative asemănătoare, d-le Șerban!

luni, 13 aprilie 2015

Loteria bonurilor fiscale - extragerea 1

Fiscul din România a pus recent în funcțiune un mecanism de "premiere" a cetățenilor care descurajează practicile economice "înnegrite", sau mai bine zis nefiscalizate.
Principiul de funcționare a loteriei e simplu: în fiecare lună are loc o extragere ce cuprinde un număr de zi și o valoare. Toate bonurile fiscale care au aceeași valoare (ignorând zecimalele)  și au fost emise în ziua respectivă sunt câștigătoare.

Rezultatele primei extrageri la loteria bonurilor fiscale, pentru bonurile din luna februarie 2015, sunt:
Valoarea: 6
Ziua: 7

Așadar, dacă aveți un bon de 6 lei emis în 7 februarie 2015, puteți să vă revendicați partea din premiile totale în valoare de 1 milion de lei.
Succes!

luni, 3 martie 2014

Livrare 'Express' versus 'Airmail'

Poate că ați avut ocazia să comandați de pe diverse site-uri din afara UE diverse produse. Mi se mai întâmplă și mie din când în când, sunt destul de frecvente cazurile când un produs achiziționat de pe Amazon, de exemplu, poate costa substanțial mai puțin decât dacă e achiziționat de pe piața locală.

De multe ori vânzătorul permite alegerea unui anume serviciu de livrare, cu preț pe măsură:
- livrare "express" - produsul se expediază cu prioritate, costă mai mult, și durează puțin. Nu e ceva anormal să vezi că o livrare express trimisă din SUA ajunge la tine la ușă în aceeași săptămână. Dacă e vorba de vreo achiziție din afara UE, atunci curierul se ocupă și de vămuire înainte de a-ți aduce produsul la ușă, iar tu nu ai altceva de făcut decât să achiți o factură pentru taxele vamale.
- livrare "airmail" (standard, sau cu semnătură de primire) - această metodă are de obicei un preț sensibil mai mic decât livrarea rapidă, însă de obicei durează 2-3 săptămâni. De cele mai multe ori, atunci când am avut de primit colete internaționale cu livrare standard, livrarea a durat două săptămâni, însă pot exista și cazuri în care acest termen să fie depășit. De obicei, ridicarea pachetului se face de la oficiul postal cu serviciu de vamă cel mai apropiat.

Diferențele de mai sus sunt de obicei cunoscute de către persoanele care primesc colete internaționale, însă uneori mai pot apărea și alte diferențe, neașteptate aș putea spune. Ca să exemplific, iată cum arată ultimele mele 2 colete, livrate din același loc, unul prin metoda express, iar celălalt prin metoda airmail. Ambele au ieșit din țara sursă prin DHL, însă livrarea în România s-a făcut via DHL (pentru cel express), respectiv Poșta Română la cel "standard".


Diferența #1 - Integritatea ambalajului

Integritate ambalaj - Express via DHL

Integritate ambalaj - Airmail via Posta Romana

Diferența #2 - Ce impact a avut asupra coletului inspecția vamală

vineri, 18 octombrie 2013

Nu mai așteptați decodoarele Digi HD, acum puteți recepționa toate programele direct cu televizorul!

După cum bine știm mulți dintre noi, RCS-RDS a început de prin 2009-2010 să transmită și în format digital programele TV prin cablu, folosind o serie de decodoare digitale compatibile cu sistemul de transmisie DVB-C și cartele smartcard. Utilizarea unui sistem digital de transmisie are o serie de avantaje importante: calitatea imaginii este semnificativ mai bună, plus că se pot recepționa și programe HD, cu definiție înaltă. Aceeași tehnologie este folosită și de alți operatori TV, incluzând UPC, Nextgen, AKTA etc, printre altele și pentru că permite criptarea anumitor programe, oferind abonatului acces selectiv la programe, în funcție de abonamentul ales.

Deși RCS-RDS nu a oferit suport oficial pentru recepționarea fără decodor a programelor transmise digital, cea mai mare parte a televizoarelor comercializate începând cu anul 2010 poate permite vizionarea fără probleme grilei bază, cu condiția folosirii unei anumite proceduri la căutarea de programe. Cine a optat pentru această metodă, a putut beneficia de unele avantaje:
  • fără un set-top-box separat se reduce consumul de energie electrică, se eliberează spațiu și se reduce păienjenișul de cabluri
  • se simplifică și îmbunătățește experiența abonatului, prin utilizarea unei singure telecomenzi în loc de două
  • se pot viziona programe HD fără a achita chirie/cumpăra un decodor HD
Însă, în absența unui modul CAM CI/CI+, care are rolul de a decripta programele non-bază, nu se pot accesa programe din afara grilei de bază. Modulul CAM CI+ este asemănător unui card PCMCIA pentru laptopuri și în acesta se poate introduce cartela smartcard primită de operator. La rândul său, modului CI/CI+ se inserează în slotul special din TV, și astfel se pot decripta programele pentru care televizoarele afișează "Semnal demodulat" sau "Lipsă modul CI".

UPC a fost primul operator de cablu din țară care a oferit module CAM (model SmarCam-3, CI+ HD) și cartele, iată mai jos cum arată:
Modul CI+ HD

Modul CI+ HD și SmartCard

Acum, la mai bine de 3 ani de când RCS-RDS a oficializat utilizarea transmisiilor de înaltă definiție în format digital DVB-C HD, a apărut și știrea prin care ne spune că nu mai este nevoie de decodorul RCS-RDS, fiind posibilă utilizarea unui modul CI+ (card CI+) și smartcard, de către abonații care dețin televizoare compatibile DVB-C, găsiți aici o sumedenie de modele. Procedura nu este complicată: se face căutarea de programe pe mod digital, se adaugă cardul și modulul CI+ în slotul dedicat din TV, moment după care se pot urmări toate programele contractate, indiferent că vorbim despre grila Extra, HBO etc.

Spre deosebire de UPC, RCS-RDS nu a furnizat până în acest moment o listă de TV-uri testate ca fiind compatibile, însă atât timp cât specificația televizorului conține cuvântul magic "CI+" pe lângă standardul de recepție DVB-C, n-ar trebui să fie probleme.


Cum obții și cât costă cardul CI+ pentru RCS-RDS?


Procedura este destul de simplă: se poate comanda online direct din "Contul meu Digi", se selectează
"Servicii" / "Comandă echipamente", iar apoi se selectează "Decodor Digi Smart (SmarDTV)". Primul receptor digital se oferă în custodie gratuit, echipamentele suplimentare necesită anumite costuri.
Evident, există și posibilitatea comandării acestora direct la punctele de prezență RCS-RDS din localitate, pentru persoanele care nu sunt obișnuite cu (sau preferă să evite) comenzile online.

luni, 8 iulie 2013

Castelul Bran

Am trecut prin zona Bran-Moeciu, cu scopul bine definit de a vizita castelul Bran și împrejurimile, iar apoi am făcut și o mică excursie către sud, cu destinația Cheile Dâmbovicioarei. Inițial am crezut că pot concentra într-o singură postare imaginile și povestea locurilor, însă cum doar pentru prezentarea castelului am un set de 34 de imagini, voi amâna descrierea împrejurimilor pentru alte postări.

Trecătoarea Bran a fost de multă vreme un element cheie în tranzitul dintre Țara Bârsei și valea Moeciului, între munții Bucegi și Piatra Craiului. Datorită nevoii de apărare a zonei, în timpul domniei regelui maghiar Ludovic I de Anjou a fost construită cetatea de la Bran. Locul și castelul au o istorie bogată, care poate fi lecturată integral pe bran-castle.com.

Locul este în prezent unul dintre cele mai vizitate din România, probabil și datorită mitulul vampirului Dracula, care a reușit să aducă acestui castel numele "Castelul lui Dracula". Că acest lucru nu are temei istoric e altă poveste, însă povestea lui Dracula încă înspiră turiștii și o parte dintre evenimentele care au loc la Bran.

La sosirea dinspre Moeciu, castelul nu are cum să rămână neobservat

Castelul Bran

Și după intrarea în mica localitate este aproape imposibil de trecut pe lângă bazar și intrarea castelului fără a le observa și vizita

Bran

Bran - Prin bazar
Bran - Castelul Groazei

Înaintând prin bazar, inevitabil se ajunge la intrarea castelului. La casieria de la intrare se acceptă plata cu carduri VISA/Maestro/etc.

Castelul Bran - Intrarea

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...