marți, 19 aprilie 2011

Tinovul Mohos

In vara anului 2010 am vizitat Tinovul Mohos. Tinovul Mohos este o mlaştină oligotrofa formată într-un crater vulcanic in masivul Ciomatu pe locul unui fost lac. Imediat lângă acesta este craterul geamăn, care conţine singurul lac vulcanic din tara noastra-lacul Sfânta Ana, lângă Tuşnad. Tinovul Mohos are suprafaţa de 4 ori mai mare decât a lacului Sfânta Ana.
Primul crater care a erupt a fost cel cu tinovul, apoi s-a liniştit şi a format un lac. Mai târziu a erupt şi craterul de alaturi şi a aruncat cenuşa în lac pe care l-a colmatat şi a favorizat dezvoltarea muşchiului de turbă cu o grosime de 20 metri pe alocuri.
Zona este declarată rezervaţie floristică iar vizitarea se face numai cu ghid în grupuri care pleacă la ore fixe.
Intrarea in Tinovul Mohos (pe pasarela)

Deplasarea se face pe o pasarelă de lemn, deoarece atunci cand ploua stratul de turba capata propritatile unui burete si poate deveni foarte periculos, trebuie sa ai  grijă pe unde păşesti, pentru că sunt porţiuni înşelătoare de pământ, care se pot scufunda oricând.

Pasarela din tinovul Mohos

Turba din tinovul Mohos
Pasarela de lemn duce la două ochiuri de apă care au mai rămas din vechiul lac.

Ochiuri apa Tinovul Mohos

miercuri, 13 aprilie 2011

Leșin regizat de Realitatea TV?

Este de necrezut cât de rapid se poate ajunge la starea de leșin, ce intuiție au unii reporteri,dar mai ales.... cât de rapid se poate face apel la 112 fără ca cineva să fi verificat de ce ar fi putut cădea respectiva persoană.
Priviți videoclipul următor:

sâmbătă, 19 martie 2011

Ordonanța de urgență 50/2010, Legea 288/2010 și creditele

În vara anului trecut, cu mare tam-tam, guvernul a emis ordonanța de urgență nr. 50, cu scopul declarat de a proteja consumatorii de dobânzile ascunse practicate de bănci sau alte organizații care au ca activitate finanțarea. La scurt timp după intrarea în vigoare a ordonanței, băncile și societățile de leasing s-au conformat cerințelor legii, de obicei emițând un contract adițional pentru contractele aflate în derulare.
În acest act adițional se prevăd, sub forma de anexă, modificările aduse contractului, precum: formulele de calcul a dobânzii, și... dispoziții privind validitatea documentului anexă.
Cel mai interesant de lecturat este paragraful privind notificările. În articolul care se referă la notificări apar 3 articole, care par "normale" citite de un profan în ale dreptului. Citez, dintr-un contract de leasing:

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Grila de programe RCS-RDS se modifică

In 29 ianuarie 2011 am constatat că anumite programe pe care le urmaream pe RCS-RDS nu se mai afla acolo unde știam, asadar a trebuit să re-scanez grila de programe pentru a le putea recepționa direct pe TV fără decodor (unele TV-uri pot recepționa digital fără decodor, aici e o listă de TV-uri compatibile DVB-C, modul în care trebuiesc setate este descris aici) Am constatat, cu această ocazie, unele mai plăcute decât altele:
  • Lista de programe include în acest moment 105 programe TV transmise digital și 8 programe radio;
  • Unele programe HD care de ceva vreme nu se mai puteau vedea mulțumtitor, acum se văd mai bine. Programele pentru care s-a îmbunătățit recepția sunt cele de pe multiplexul transmis pe 370000 KHz: TVR HD, National Geographic HD, Digisport HD.
  • Deși s-au făcut îmbunătățiri privind calitatea recepției unor programe HD, au rămas destule alte programe în stadiul 'inacceptabil', mai exact cele care se află pe multiplexurile care sunt modulate 256QAM, adică cele de pe multiplexul 426000 KHz: ProTV HD, Sport RO HD, Acasa TV HD, National Geographic Wild HD) și 434000KHz: DigiFilm HD, SuperONE HD* și HBO HD*

marți, 21 decembrie 2010

Viaţă de parlamentar român

20 Dec. 2010 - În parlamentul României sunt programate dezbateri privind o moţiune de cenzură şi legea bugetului pentru anul 2011.



Sursa: Hotnews
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...